Endodonție
Endodonţia este ramura stomatologiei care se referă la tehnicile de prevenire, diagnosticare şi mai ales de tratament ale afecţiunilor datorate pulpei dintelui, adică țesutul moale aflat în interiorul dintelui. Tratamentul endodontic ajută pacientul să își păstreze dinţii naturali cât mai mult timp. Medicul endodont se ocupă doar de tratarea canalelor dentare.
Inflamaţia pulpei apare în urma evoluţiei unui proces carios sau în cazul unor fracturi radiculare, luxaţii dentare şi chiar obturaţii prea înalte. În cazul în care tratamentul endodontic nu se realizează în timp util inflamaţia cantonată iniţial în interiorul dintelui se poate extinde la nivelul ţesuturilor ce înconjoară dintele (spaţiul periapical).
Tratamentul endodontic presupune curăţarea și dezinfectarea spaţiului ocupat de pulpa inflamată sau deja necrozată (moartă) şi realizarea unei obturaţii endodontice etanșe care să prevină reapariţia infecţiei. Orice dinte supus unui tratament endodontic trebuie neapărat izolat de restul cavităţii bucale printr-un sistem de digă.
Care sunt elementele care conduc la un tratament endodontic de succes?
- experiența și cunoștințele medicului
- dotările de care dispune
- situația clinică pe care intervine.
Care sunt tehnologiile care contribuie la rezultate de succes?
Microscopul
Tehnologia modernă a transformat tratamentul de canal într-o manoperă rapidă, nedureroasă și cu un grad ridicat de succes prin utilizarea microscopului.
Microscopul endodontic – tehnologie care permite realizarea terapiei sub un control vizual direct.
- Astfel medicul are control mai bun asupra manevrelor pe care le efectuează.
- Microscopul oferă o iluminare puternică asupra câmpului operator și o capacitate de mărire de până la 12.5 ori.
- Medicul endodont are oportunitatea de a observa detalii pe care ochiul liber nu le poate identifica.
Avantajele tratamentului endodontic la microscop:
- Procedură simplă, nedureroasă (se efectuează sub efect anestezic)
- Tratament eficient
- Precizie ridicată, comparativ cu tratamentele efectuate fără ajutorul microscopului.
Prepararea perfectă a canalului, sterilizarea canalului cu diverse soluții și sigilarea sub control microscopic conduc la rezultate mai bune și cu durabilitate mai mare.
Un alt element care contribuie la un tratament de succes în endodonţie este diga.
Diga, este un element care îndepărtează și protejează buzele, limba și celelalte țesuturi. Practic izolează dintele implicat de restul elementelor din cavitataea bucală. Focusul medicului se face doar pe zona și tratatmentul pe care îl are de efectuat. Cel mai important aspect este că în tratamentul de canal, diga ajută ca dintele să nu se contamineze cu elemente din cavitatea bucală.
Alături de microscop și digă, foarte importante sunt aparatele tip endo motor și apex finder.
La finalul tratamentului endodontic pacientului i se va indica efectuarea unei radiografii. Astfel se face verificarea și totodată confirmarea reușitei tratamentului. Se poate observa o depășire sau o situație în care tratamentul nu are lungimea corespunzătoare. Un “puf“ de ciment în exteriorul dintelui este considerat normal.
Intră sub “lumina“ normalității :
- să apară durere în urma unui tratatment de canal, dacă se prelungește mai mult de 21 de zile înseamnă că este ceva în neregulă.
- să se indice tratament medicamentos; nu este greșit dacă nu se indică, înseamnă că medicul a găsit că nu este necesar să o facă.